O poezie cunoscută și recitată de mulţi actori.
Eminescu, așa cum era. Fotografii știute și neștiute, imagini nemaivăzute, mărturiile apropiaților.
Pământul și supravieţuirea civilizaţiei noastre sunt în mare pericol în acest secol, care ar putea fi ultimul în istoria omenirii. Există mai multe ameninţări și riscuri majore, unele din cauze naturale, greu sau imposibil de prevenit, altele din cauze umane, ca o consecinţă a evoluţiilor ştiinţifice, tehnologice, sociale și culturale ale societății omeneşti. Se fac scenarii pentru identificarea acestor pericole, se fac planuri și programe de acţiuni pentru prevenirea și diminuarea distrugerilor, în caz că unele nu vor putea fi evitate Există Centre și Institute de cercetări naţionale și internaţionale consacrate studierii Riscurilor Existenţiale, definite ca fiind „acele ameninţări care pot avea ca efect dispariţia prematură a vieţii inteligente originare de pe Pământ, sau distrugerea permanentă și drastică a potenţialului său de dezvoltare viitoare”
Astfel de Scenarii despre viitor prezintă „CE S-AR PUTEA ÎNTÂMPLA DACĂ…”
Deci există un grad de incertitudine și probabilitate a realizării unora dintre predicţiile făcute de unii specialişti…
Menționez că datele și informațiile din aceste Scenarii posibile sunt la nivelul anilor în care fiecare au fost realizate (2012…2022)
O actualizare a lor poate fi făcută prin consultarea de către cei interesați a bibliografiei recente din fiecare domeniu tematic.
Pe 16 martie 2024 am comemorat 67 de ani de la moartea lui Brâncuși.
În România se păstrează un număr relativ restrâns de opere din creația brâncușiană, din motive istorice cunoscute, sintetizate în acest citat din Ilarie Voronca:
“Şi dintr-o dată am avut revelaţia singurătăţii creatorului.
El care cu mâinile lui a făurit lumea, a avut amărăciunea de a vedea că este ingrată şi înfumurată, îndepărtându-se de el şi uitându-l. Dar tocmai că orice mare artist, creatorul îşi continuă fantasticul său travaliu, fără răgaz şi fără a fi niciodată mulţumit. Sufletul mi-a fost cuprins de veneraţie pentru divinul ziditor”;
Creaţia brâncuşiană a cunoscut din punct de vedere exegetic, o extraordinară discrepanţă de opinii.
Brâncuşi a fost asociat celor mai variate stiluri artistice începând de la idolii cicladici, statuară africană, artă arhaică grecească, apoi cea egipteană, culminând cu rachetele erei atomice, după ce în prealabil fusese deopotrivă raportat cubismului, artei abstracte, spiritualităţii bizantine, orientale, platoniciene şi nu în ultimul rând, folclorului românesc.
Această diversitate de opinii se înregistrază cu precădere în momentul de turnură stilistică din creaţia sculptorului, respectiv 1907-1910, perioada în care au fost create: “Rugăciunea”, “Cuminţenia Pământului” şi “Sărutul”.
Mulţi cercetători străini ai operei sale semnalează elemente ce atestă inspiraţia din folclorul nostru (Paul Morand, Carola G., Welcker, Jean Cassou, Herbert Read); alții cum ar fi de pildă Sidney Geist consideră că aceste elemente au o valoare oarecum secundară.
Exegeza românească s-a orientat, firesc într-un fel, asupra specificului naţional al creaţiei lui Brâncuşi.
Aceste polemici în jurul operei marelui sculptor român caută să evidenţieze ceea ce este românesc şi ceea ce este universal în creaţia să.
Artă să, a reînnoit fără doar şi poate, sensurile şi orientarea sculpturii, și de aceea trebuie receptată din punctul de vedere al confluenţelor culturale pe care le dezvăluie care împreună încheagă un dialog cu valenţe de universalitate.
Pentru un iubitor de artă deschis spre lumea ideilor și curentelor artistice care revoluționează creația artiștilor și remodelează criteriile de evaluare și percepție/înțelegere ale publicului, întâlnirea cu opera lui Brâncuși este un moment copleșitor, întrând într-un templu despre ale cărui simboluri și desăvârșiri artistice s-au scris zeci de mii de pagini în articole și volume de prezentare și analiză a saltului cognitiv realizat de părintele sculpturii moderne.
Sunt autori care și-au consacrat toată viața prezentării și încercărilor de explicare pentru publicul larg a operelor brâncușiene.
Pentru câteva din operele lui care au deschis drumuri noi în artă secolului XX am apelat la o amplă bibliografie.
Din aceste multe volume și pagini am reținut și sintetizat ceea ce au fost pentru mine unele idei principale, în Notele de lectură din prezentările powerpoint dedicate operelor definitorii ale artei lui Brâncuși.
Am făcut aceste powerpoint-uri cu subiecte științifice destul de rar prezentate, pornind de la o observaţie a cunoscutului savant Stephen Hawking, cel care a scris, împreună cu L.Mlodinow, “The Grand Design”.
“Mă surprinde cât de dezinteresaţi suntem astăzi de lucruri precum fizica, spațiul, universul și filozofia existenței noastre, scopul nostru, destinația noastră finală. Este o lume fantastică acolo. Fiţi curioşi.”
Adaug și o altă formulare emoționantă a altui savant, Steven Weinberg, laureat al premiului Nobel pentru fizică 1979, cel care a scris, „The first three minutes, a modern view of the origin of Universe” „Efortul de a înţelege universul e unul dintre rarele lucruri care înalţă viaţa omului puţin mai sus de nivelul unei farse şi îi dă ceva din fiorul unei tragedii”.
Dedic aceste powerpoint-uri celor curioşi, dornici să afle ce se ştie în prezent despre cum a început și cum poate se va sfârși lumea în care trăim.
Domnul Qfwfq, un domn foarte bătrân, este naratorul și protagonistul unor povestiri scrise de Italo Calvino, reunite în volumul COSMICOMICĂRII.
Are vârsta Universului, cam 13,7 miliarde de ani.
Și pentru că a trăit atât de mult și a văzut atâtea, ne povesteşte cu mult umor despre evoluția, extinderea și contractarea Universului, a timpului și a spațiului, povești despre transformarea materiei, pornind de la noțiuni și cunoștințe științifice actuale, în principal astronomice. reușind să relaționeze concepte științifice complexe cu reacțiile obișnuite ale oanenilor din totdeauna…
Din cauza unor restricții și particularități ale website-ului NICEPPS.ro
unde sunt găzduite aceste prezentări Powerpoint,
urmând link-ul menționat pentru fiecare dintre aceste prezentări
care duce la pagina unde pot fi găsite pps-urile respective,
este necesar să le descărcați pe calculator pentru a le viziona cu muzică și text,
deoarece pe website-ul NICEPPS sau pe telefon, muzica nu poate fi auzită.
O poezie cunoscută și recitată de mulţi actori.
Eminescu, așa cum era. Fotografii știute și neștiute, imagini nemaivăzute, mărturiile apropiaților.
George Vraca a fost un actor foarte cunoscut si apreciat. Azi am spune ca interpretarea lui este de “scoala veche”. Totusi vocea lui grava se potriveste bine cu povestea Luceafarului eminescian
Oricâte s-au făcut și se vor mai face nu vor fi de ajuns pentru a-l omagia pe Eminescu.
O capodoperă a liricii universale merita o recitare pe masura…
Chiar dacă actuala tehnologie hard – soft nu a ajuns la nivelul sincronizării perfecte dintre text și vocea cu inflexiuni și nuanțe timbrale unice a lui Gheorghe Cozorici, sper ca toți cei care l-au prețuit și nu l-au uitat să se bucure de cele două powerpoint.
Continuare partea 2, Eminescu – Luceafarul-fragmente, recitare Gheorghe Cozorici
Viziunea cosmogonică emimesciana are la bază cunoaşterea cosmogoniilor din vechile texte indiene, babiloniene, sumeriene si egiptene, la care adaugă multe cunoştinţe ştiinţifice.
Nimeni până la Eminescu și nici după el nu a mai descris cu metafore şi imagini poetice inspirate, în cuvinte atât de sugestive si de simple, pe înțelesul tuturor, concepte ştiinţifice abstracte și teorii cosmogonice atât de complexe.
Poemul Epigonii a fost scris de Eminescu la vârsta de doar 20 de ani si reprezintă manifestul literar al tânărului Eminescu.
Vă invit s-o (re)citim împreună, pentru a ne aduce aminte concepţia lui Eminescu despre misiunea poeziei si a poetului si credinţa lui că valoarea operei literare este data de înălțimea idealurilor morale si de frumuseţea mesajului social si naţional.
Despre poezia de dragoste a lui Eminescu s-au scris zeci, sute de volume, studii, analize, comentarii, articole.
Am recitit o parte dintre ele si m-am gândit sa prezint recitarea lui Caramitru si câteva scurte note de lectura despre poezia „Atât de fragedă”.
Multe persoane citesc și iubesc poeziile eminesciene…
M-am gândit să invit pe iubitorii poeziilor de dragoste ale lui Eminescu să asculte o recitare și lectura unor analize si comentarii literare ale acestei poezii speciale…
Acest sonet este o prelucrare a modestului text Venedig al poetului german Cajetan Cerri, scris în 1850, anul naşterii lui Eminescu, tradus, apoi, în franceză de August Platen.
Sonetul Veneția cunoaște 24 de variante.
Prima variantă este o traducere din germană aproape cuvânt cu cuvânt a sonetului lui Cerri.
Următoarele variante au fost elaborate între 1869 şi 1879-1880, ajungând până în 1883.
Eminescu a găsit, în Venedig de Cajetan Cerri, motive familiare universului său poetic – timpul, viața, moartea, mituri străvechi.
Critici literari români și străini au afirmat că Eminescu a făcut, dintr-un text mediocru, „una din cele mai frumoase poezii ale literaturii universale, o capodoperă originală.”
Pe 15 iunie, în fiecare an, iubitorii de poezie se înclină în fața mormântului marelui nostru poet, EMINESCU…
Cel care în ODA spunea ca „Nu credeam să-nvăț a muri vrodată” a plecat dintre noi pămantenii, spre Steaua Singurătăţii sale, o stea unica pe firmamentul liricii si gândirii universale…
Acestei zile comemorative, si acelor gânduri si sentimente care au născut profunzimile si înălţimile versurilor incrustate pe acest unic monument poetic, ODA în metru antic, îi închin tulburat de emoţie, acest powerpoint…
O zi de neșters din istoria poporului român. Este ziua în care Eminescu, inegalabilul nostru poet, gânditor și vizionar, a pornit spre sferele necuprinse ale nemuririi sale…
Pe 15 iunie1889, în jurul orei 4 dimineața, s-a stins din viață.
Într-unul din buzunarele halatului în care murise poetul se afla un mic carneţel.
Poeziile găsite în carneţel au fost scrise, spuneau admiratorii săi, în ultimele zile de viaţă, iar ultima dintre ele, cu o oră înainte de moarte. Poeziile nu au titlu. Din versuri se ghiceşte sentimentul morţii apropiate.
Această ultimă poezie, scrisă cu puțîn înainte de a părăsi o lume care nu-l va uita pentru universul de simțire și gândire pe care l-a creat, oricât se mai străduiesc bieții epigoni de azi să-l alunge din memoria și sufletul nostru.
Am găsit două versiuni pentru strofa a 3-a a poeziei în volume publicate în anii 1953, 1964 : „Nişte cetăţi/Veghind întinsele/Și necuprinsele/Singurătăţi.” (în surse mai noi, pe Internet) și „Nişte cetăţi/Plutind pe marile/Și mișcătoarele/ Pustietăți.” (în surse mai vechi, și le-am păstrat pe amândouă în powerpoint, neavând acces la manuscrise.
Despre această capodoperă eminesciană s-au scris tomuri de analize literare.
Poemul – o antiteză între trecutul glorios și prezentul jalnic, este structurat în două părți.
Din studiul manuscriselor eminesciene s-a constatat că poetul a compus inițial partea a doua.
Ulterior a fost adăugată, pentru contrast, partea întâi, evocarea bătăliei de la Rovine.
Lungimea poemului, care depășește cu mult limitele restrictive (mărime și durată) ale unui powerpoint, m-a determinat să prezint doar unele fragmente, cred cele mai cunoscute din fiecare parte.
În partea I-a, Baiazid și Mircea – este evocat un episod glorios din trecutul înaintașilor patrioți „de care se-nvredniciră cronicarii și rapsozii”
„- Tu eşti Mircea? – Da-mpărate!- Am venit să mi te-nchini, De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.
– Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit, Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit! ”
Partea II-a Saltimbancii și irozii, este o satiră la adresa politicienilor, a demagogiei și a falsului patriotism al acestora. „Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?”
Eminescu al nostru, geniul poeziei românești și universale, cel care ne-a dăruit comorile inestimabile ale gândurilor, trăirilor și sentimentelor sale, atât de copleșitoare prin frumusețea și profunzimea fără egal a versurilor sale.
Încercările eșuate ale unor detractori mai vechi și mai noi s-au prăbușit în neantul care i-a născut.
El este de veacuri, și va rămâne peste veacuri, efigia simbolică a neamului românesc. Neuitându-l niciodată, am omagiat în mai multe pps-uri statura lui uriașă de poet, gânditor și patriot român.
Dintre toate motivele eminesciene legate de natură, cel mai des întâlnit este LUNA, un motiv romantic universal, încărcat de simboluri și semnificații.
Universul nocturn eminescian este feeric și senin, mirific și luminos.
Imaginile Lunii la Eminescu sunt asemănătoare cu cele din lirica sanscrită în care, de obicei, luna trezeşte durere și dragoste.
Concepţia despre Lună a lui Eminescu, ca o putere care învie gânduri și întunecă suferinţe își are originea în concepţia vedică despre Varuna, zeul cerului.
Văpaia Lunii transpune poetul la un alt nivel spiritual și îi dezvăluie tainele creaţiei și ale vieţii oamenilor.
Astrul selenar împreună cu toate celelalte elemente ale cadrului natural, contribuie la realizarea atmosferei eminesciene de extaz şi somnie, căreia este greu să-i găsim un echivalent nu numai în poezia română dar şi în cea universală.