Pământul și supravieţuirea civilizaţiei noastre sunt în mare pericol în acest secol, care ar putea fi ultimul în istoria omenirii. Există mai multe ameninţări și riscuri majore, unele din cauze naturale, greu sau imposibil de prevenit, altele din cauze umane, ca o consecinţă a evoluţiilor ştiinţifice, tehnologice, sociale și culturale ale societății omeneşti. Se fac scenarii pentru identificarea acestor pericole, se fac planuri și programe de acţiuni pentru prevenirea și diminuarea distrugerilor, în caz că unele nu vor putea fi evitate Există Centre și Institute de cercetări naţionale și internaţionale consacrate studierii Riscurilor Existenţiale, definite ca fiind „acele ameninţări care pot avea ca efect dispariţia prematură a vieţii inteligente originare de pe Pământ, sau distrugerea permanentă și drastică a potenţialului său de dezvoltare viitoare”
Astfel de Scenarii despre viitor prezintă „CE S-AR PUTEA ÎNTÂMPLA DACĂ…”
Deci există un grad de incertitudine și probabilitate a realizării unora dintre predicţiile făcute de unii specialişti…
Menționez că datele și informațiile din aceste Scenarii posibile sunt la nivelul anilor în care fiecare au fost realizate (2012…2022)
O actualizare a lor poate fi făcută prin consultarea de către cei interesați a bibliografiei recente din fiecare domeniu tematic.
Pe 16 martie 2024 am comemorat 67 de ani de la moartea lui Brâncuși.
În România se păstrează un număr relativ restrâns de opere din creația brâncușiană, din motive istorice cunoscute, sintetizate în acest citat din Ilarie Voronca:
“Şi dintr-o dată am avut revelaţia singurătăţii creatorului.
El care cu mâinile lui a făurit lumea, a avut amărăciunea de a vedea că este ingrată şi înfumurată, îndepărtându-se de el şi uitându-l. Dar tocmai că orice mare artist, creatorul îşi continuă fantasticul său travaliu, fără răgaz şi fără a fi niciodată mulţumit. Sufletul mi-a fost cuprins de veneraţie pentru divinul ziditor”;
Creaţia brâncuşiană a cunoscut din punct de vedere exegetic, o extraordinară discrepanţă de opinii.
Brâncuşi a fost asociat celor mai variate stiluri artistice începând de la idolii cicladici, statuară africană, artă arhaică grecească, apoi cea egipteană, culminând cu rachetele erei atomice, după ce în prealabil fusese deopotrivă raportat cubismului, artei abstracte, spiritualităţii bizantine, orientale, platoniciene şi nu în ultimul rând, folclorului românesc.
Această diversitate de opinii se înregistrază cu precădere în momentul de turnură stilistică din creaţia sculptorului, respectiv 1907-1910, perioada în care au fost create: “Rugăciunea”, “Cuminţenia Pământului” şi “Sărutul”.
Mulţi cercetători străini ai operei sale semnalează elemente ce atestă inspiraţia din folclorul nostru (Paul Morand, Carola G., Welcker, Jean Cassou, Herbert Read); alții cum ar fi de pildă Sidney Geist consideră că aceste elemente au o valoare oarecum secundară.
Exegeza românească s-a orientat, firesc într-un fel, asupra specificului naţional al creaţiei lui Brâncuşi.
Aceste polemici în jurul operei marelui sculptor român caută să evidenţieze ceea ce este românesc şi ceea ce este universal în creaţia să.
Artă să, a reînnoit fără doar şi poate, sensurile şi orientarea sculpturii, și de aceea trebuie receptată din punctul de vedere al confluenţelor culturale pe care le dezvăluie care împreună încheagă un dialog cu valenţe de universalitate.
Pentru un iubitor de artă deschis spre lumea ideilor și curentelor artistice care revoluționează creația artiștilor și remodelează criteriile de evaluare și percepție/înțelegere ale publicului, întâlnirea cu opera lui Brâncuși este un moment copleșitor, întrând într-un templu despre ale cărui simboluri și desăvârșiri artistice s-au scris zeci de mii de pagini în articole și volume de prezentare și analiză a saltului cognitiv realizat de părintele sculpturii moderne.
Sunt autori care și-au consacrat toată viața prezentării și încercărilor de explicare pentru publicul larg a operelor brâncușiene.
Pentru câteva din operele lui care au deschis drumuri noi în artă secolului XX am apelat la o amplă bibliografie.
Din aceste multe volume și pagini am reținut și sintetizat ceea ce au fost pentru mine unele idei principale, în Notele de lectură din prezentările powerpoint dedicate operelor definitorii ale artei lui Brâncuși.
Am făcut aceste powerpoint-uri cu subiecte științifice destul de rar prezentate, pornind de la o observaţie a cunoscutului savant Stephen Hawking, cel care a scris, împreună cu L.Mlodinow, “The Grand Design”.
“Mă surprinde cât de dezinteresaţi suntem astăzi de lucruri precum fizica, spațiul, universul și filozofia existenței noastre, scopul nostru, destinația noastră finală. Este o lume fantastică acolo. Fiţi curioşi.”
Adaug și o altă formulare emoționantă a altui savant, Steven Weinberg, laureat al premiului Nobel pentru fizică 1979, cel care a scris, „The first three minutes, a modern view of the origin of Universe” „Efortul de a înţelege universul e unul dintre rarele lucruri care înalţă viaţa omului puţin mai sus de nivelul unei farse şi îi dă ceva din fiorul unei tragedii”.
Dedic aceste powerpoint-uri celor curioşi, dornici să afle ce se ştie în prezent despre cum a început și cum poate se va sfârși lumea în care trăim.
Domnul Qfwfq, un domn foarte bătrân, este naratorul și protagonistul unor povestiri scrise de Italo Calvino, reunite în volumul COSMICOMICĂRII.
Are vârsta Universului, cam 13,7 miliarde de ani.
Și pentru că a trăit atât de mult și a văzut atâtea, ne povesteşte cu mult umor despre evoluția, extinderea și contractarea Universului, a timpului și a spațiului, povești despre transformarea materiei, pornind de la noțiuni și cunoștințe științifice actuale, în principal astronomice. reușind să relaționeze concepte științifice complexe cu reacțiile obișnuite ale oanenilor din totdeauna…
Din cauza unor restricții și particularități ale website-ului NICEPPS.ro
unde sunt găzduite aceste prezentări Powerpoint,
urmând link-ul menționat pentru fiecare dintre aceste prezentări
care duce la pagina unde pot fi găsite pps-urile respective,
este necesar să le descărcați pe calculator pentru a le viziona cu muzică și text,
deoarece pe website-ul NICEPPS sau pe telefon, muzica nu poate fi auzită.
Subiectul acestei fresce este de fapt filozofia greacă din antichitate.
Deasupra tondo-ului se află o inscripție ce spune „Causarum Cognitio”.
Platon și Aristotel ocupă poziția centrală a scenei.
Toți filozofii înfățișați au căutat cunoașterea cauzelor prime.
O selecţie personală unor SCULPTURI CELEBRE, inspirate de motive si subiecte celebre, aflate în muzee sau in locuri (spatii) publice, prin fata carora milioane de turisti ocazionali si/sau iubitori de arta trec si se opresc pentru a le privi si admira.. Am fost si eu unul dintre ei…. Invit si pe altii sa le admire…
,,Cina cea de taina" a fost pictată de nenumăraţi artişti.
Există numeroase interpretări ale lui Iisus si a celor 12 discipoli care au precedat sau au urmat picturii lui da Vinci din secolul XV.
În multe din ele capul lui Iisus si a celor 12 discipoli este încadrat intr-o aureolă.
În versiunea realizata de da Vinci nici măcar Iisus nu are o aureolă în jurul capului.
Prin omiterea pictării aureolelor, da Vinci a încercat sa transmită un mesaj subtil a explicat Mario Taddei, expert în arta lui da Vinci. ,,Cred ca Leonardo nu a pictat niciodată aureola pentru că a crezut ca acei oameni sunt oameni normali, si nici Iisus nu era nemuritor”
Ca şi alţi mari artişti ai umanităţii, Picasso a avut puterea şi geniul să coboare până în profunzimile trăirilor omeneşti şi să vadă ceea ce suntem, să transforme Arta dinaintea lui, și de după el, prefigurând înainte cu decenii, ceea ce se poate întâmpla într-un viitor în care devenim tot mai insingurați și dezumanizați.
O parte din opera lui, care nedumereşte pe mulţi, nu este decât reprezentarea uluitoare a inconştientului şi subiectivului din noi.
Picturile lui reprezintă protestul sau artistic fata de modul obişnuit de a vedea si interpreta prezentul imediat si viitorul care se conturează…
Am descoperit că multe din picturile lui, prezintă cu mulţi ani înainte, chipul contorsionat, diform, inuman, grotesc, damnat, al unei lumi viitoare… în care tot mai multe evenimente, acţiuni, atitudini, porniri, anunță o posibilă înfruntare între roboți și oameni…
Acea parte din opera lui care displace sau îngrozeşte pe mulţi, nu este poate decât una din trâmbiţele care vesteşte Apocalipsa…
Marii artişti au capacitatea uluitoare de a anticipa, de a “presimţi”, de a “vedea”, cum va evolua şi va arata lumea peste ani…
La 26 aprilie 1937, orașul Guernica a fost bombardat de forțele aeriene fasciste și naziste, pentru a sprijini tentativa de lovitură de stat din Spania.
Sute de locuitori ai acestui orășel de 7.000 de suflete au pierit în timpul atacului.
În scurt timp, masacrul a devenit simbolul represiunii împotriva celor care luptau împotriva lui Franco, și datorită picturii lui Pablo Picasso, Guernica a evoluat către personificarea, în artă, a atrocităților războiului.
Pictura a fost prezentată la Pavilionul Republicii Spaniole la Expoziția mondială de la Paris din 1937, dar a devenit aproape o icoană pe măsură ce a călătorit prin lume în anii următori, stârnind controverse cu privire la semnificația sa și la domiciliul său de drept.
În acest prim episod, o Scurtă Istorie a realizării picturii și a călătoriilor sale în muzeele din Europa și America de Nord și de Sud și a reîntoarcerii ei în Europa (Spania)
Pietà Vaticana a lui Michelangelo, „piatra învinsă de suflet”, este una dintre cele mai faimoase opere de artă din toate timpurile și una dintre capodoperele Renașterii italiene, care de-a lungul secolelor au scris evoluția istoriei artei și, într-un fel, și a simțirii umane.
În 1497, cardinalul Jean Bilhères de Lagraulas i-a comandat lui Michelangelo să sculpteze „o Fecioară Maria, îmbrăcată, cu un Hristos mort în brațe”.
Cardinalul fost asigurat că această sculptură va fi „cea mai frumoasă lucrare din marmură din Roma și că niciun alt artist nu o poate face mai bine”.
Michelangelo a avut nevoie de 9 luni pentru ca să aleagă blocul de marmură și să-l transporte din carierele de la Carrara la Roma, și de aproape doi ani pentru a realiza sculptura.
Michelangelo era foarte tânăr – avea 25 sau 26 de ani…
Pietà o reprezintă pe Fecioara Maria, ținând pe brațe trupul fără suflare al lui Hristos, după coborârea de pe cruce.
Are dimensiunile 174 cm înălțime, 195 cm lățime și doar 69 cm adâncime.
Despre ea s-au scris sute de analize și interpretări ale statuii în ansamblu, și ale unor detalii semnificative ale acesteia.
Este imposibil să contemplați această sculptură, fără a vă simți profund emoționați de ea.
Paler este un cugetător din galeria scriitorilor-gânditori, care dă observațiilor și reflecților sale dimensiunea unor aforisme memorabile, în care exprimă ceea ce vede și înțelege din lumea în care a trăit, și din călătoriile sale, reale sau imaginare…
Să citim gândurile și reflecțiile lui Octavian Paler atunci când a intrat în Capela Medici, din Florența…
Fresca reprezintă sfârșitul lumii.
La vremea când a fost realizată era cea mai mare pictură din lume.
A fost dezvelită în 31 octombrie 1541, la 29 de ani după picturile de pe plafon ale artistului.
Fresca înfăţişează figuri şi scene pline de groază, reflectând propria reprezentare a artistului, care trecea atunci printr-o criză depresivă.
Vasari afirmă că fresca a fost privită cu “uimire și surprindere de întreaga Romă sau, mai curând, de întreaga lume”.
Autorităţile bisericeşti şi opinia publică au fost stupefiate la vederea atâtor corpuri goale, în cea mai importantă biserică a creştinătăţii.
Artistul a fost învinuit de imoralitate, obscenitate şi blasfemie.
În ultima sa pictură Judecata de Apoi, de pe peretele din Capela Sixtină, și-a revărsat sufletul ca un torent…
Cu toate că a fost considerată mult timp o operă controversată, nu poate fi negată valoarea sa artistică și culturală. Judecata de Apoi este o capodoperă a artei universale care a inspirat și continuă să inspire mulți artiști
și iubitori de artă din întreaga lume.
Vizitând o parte din Muzeele de artă din Europa, am descoperit câteva picturi care m-au impresionat și emoționat mult, prin arta lor şi semnificaţiile lor ideatice. Pe altele le-am găsit în albumele de artă despre pictura universală.
De aceea, le-am numit Tablouri preferate – o selecție desigur subiectivă a unui iubitor de pictură, dintre mai multe opțiuni posibile – care de multe ori mi-au bucurat ochii, mintea și sufletul, în fața cărora am rămas minute și ore și la care am revenit când am avut ocazia sau timpul pentru a le regăsi.
Am inclus în această primă prezentare 12 picturi preferate în ordinea cronologică a întâlnirii și descoperirii lor în muzee, începând din anii ’60 și până de curând…
