Una din poeziile frumoasa ale lui Stefan Augustin Doinas
Pământul și supravieţuirea civilizaţiei noastre sunt în mare pericol în acest secol, care ar putea fi ultimul în istoria omenirii. Există mai multe ameninţări și riscuri majore, unele din cauze naturale, greu sau imposibil de prevenit, altele din cauze umane, ca o consecinţă a evoluţiilor ştiinţifice, tehnologice, sociale și culturale ale societății omeneşti. Se fac scenarii pentru identificarea acestor pericole, se fac planuri și programe de acţiuni pentru prevenirea și diminuarea distrugerilor, în caz că unele nu vor putea fi evitate Există Centre și Institute de cercetări naţionale și internaţionale consacrate studierii Riscurilor Existenţiale, definite ca fiind „acele ameninţări care pot avea ca efect dispariţia prematură a vieţii inteligente originare de pe Pământ, sau distrugerea permanentă și drastică a potenţialului său de dezvoltare viitoare”
Astfel de Scenarii despre viitor prezintă „CE S-AR PUTEA ÎNTÂMPLA DACĂ…”
Deci există un grad de incertitudine și probabilitate a realizării unora dintre predicţiile făcute de unii specialişti…
Menționez că datele și informațiile din aceste Scenarii posibile sunt la nivelul anilor în care fiecare au fost realizate (2012…2022)
O actualizare a lor poate fi făcută prin consultarea de către cei interesați a bibliografiei recente din fiecare domeniu tematic.
Pe 16 martie 2024 am comemorat 67 de ani de la moartea lui Brâncuși.
În România se păstrează un număr relativ restrâns de opere din creația brâncușiană, din motive istorice cunoscute, sintetizate în acest citat din Ilarie Voronca:
“Şi dintr-o dată am avut revelaţia singurătăţii creatorului.
El care cu mâinile lui a făurit lumea, a avut amărăciunea de a vedea că este ingrată şi înfumurată, îndepărtându-se de el şi uitându-l. Dar tocmai că orice mare artist, creatorul îşi continuă fantasticul său travaliu, fără răgaz şi fără a fi niciodată mulţumit. Sufletul mi-a fost cuprins de veneraţie pentru divinul ziditor”;
Creaţia brâncuşiană a cunoscut din punct de vedere exegetic, o extraordinară discrepanţă de opinii.
Brâncuşi a fost asociat celor mai variate stiluri artistice începând de la idolii cicladici, statuară africană, artă arhaică grecească, apoi cea egipteană, culminând cu rachetele erei atomice, după ce în prealabil fusese deopotrivă raportat cubismului, artei abstracte, spiritualităţii bizantine, orientale, platoniciene şi nu în ultimul rând, folclorului românesc.
Această diversitate de opinii se înregistrază cu precădere în momentul de turnură stilistică din creaţia sculptorului, respectiv 1907-1910, perioada în care au fost create: “Rugăciunea”, “Cuminţenia Pământului” şi “Sărutul”.
Mulţi cercetători străini ai operei sale semnalează elemente ce atestă inspiraţia din folclorul nostru (Paul Morand, Carola G., Welcker, Jean Cassou, Herbert Read); alții cum ar fi de pildă Sidney Geist consideră că aceste elemente au o valoare oarecum secundară.
Exegeza românească s-a orientat, firesc într-un fel, asupra specificului naţional al creaţiei lui Brâncuşi.
Aceste polemici în jurul operei marelui sculptor român caută să evidenţieze ceea ce este românesc şi ceea ce este universal în creaţia să.
Artă să, a reînnoit fără doar şi poate, sensurile şi orientarea sculpturii, și de aceea trebuie receptată din punctul de vedere al confluenţelor culturale pe care le dezvăluie care împreună încheagă un dialog cu valenţe de universalitate.
Pentru un iubitor de artă deschis spre lumea ideilor și curentelor artistice care revoluționează creația artiștilor și remodelează criteriile de evaluare și percepție/înțelegere ale publicului, întâlnirea cu opera lui Brâncuși este un moment copleșitor, întrând într-un templu despre ale cărui simboluri și desăvârșiri artistice s-au scris zeci de mii de pagini în articole și volume de prezentare și analiză a saltului cognitiv realizat de părintele sculpturii moderne.
Sunt autori care și-au consacrat toată viața prezentării și încercărilor de explicare pentru publicul larg a operelor brâncușiene.
Pentru câteva din operele lui care au deschis drumuri noi în artă secolului XX am apelat la o amplă bibliografie.
Din aceste multe volume și pagini am reținut și sintetizat ceea ce au fost pentru mine unele idei principale, în Notele de lectură din prezentările powerpoint dedicate operelor definitorii ale artei lui Brâncuși.
Am făcut aceste powerpoint-uri cu subiecte științifice destul de rar prezentate, pornind de la o observaţie a cunoscutului savant Stephen Hawking, cel care a scris, împreună cu L.Mlodinow, “The Grand Design”.
“Mă surprinde cât de dezinteresaţi suntem astăzi de lucruri precum fizica, spațiul, universul și filozofia existenței noastre, scopul nostru, destinația noastră finală. Este o lume fantastică acolo. Fiţi curioşi.”
Adaug și o altă formulare emoționantă a altui savant, Steven Weinberg, laureat al premiului Nobel pentru fizică 1979, cel care a scris, „The first three minutes, a modern view of the origin of Universe” „Efortul de a înţelege universul e unul dintre rarele lucruri care înalţă viaţa omului puţin mai sus de nivelul unei farse şi îi dă ceva din fiorul unei tragedii”.
Dedic aceste powerpoint-uri celor curioşi, dornici să afle ce se ştie în prezent despre cum a început și cum poate se va sfârși lumea în care trăim.
Domnul Qfwfq, un domn foarte bătrân, este naratorul și protagonistul unor povestiri scrise de Italo Calvino, reunite în volumul COSMICOMICĂRII.
Are vârsta Universului, cam 13,7 miliarde de ani.
Și pentru că a trăit atât de mult și a văzut atâtea, ne povesteşte cu mult umor despre evoluția, extinderea și contractarea Universului, a timpului și a spațiului, povești despre transformarea materiei, pornind de la noțiuni și cunoștințe științifice actuale, în principal astronomice. reușind să relaționeze concepte științifice complexe cu reacțiile obișnuite ale oanenilor din totdeauna…
Din cauza unor restricții și particularități ale website-ului NICEPPS.ro
unde sunt găzduite aceste prezentări Powerpoint,
urmând link-ul menționat pentru fiecare dintre aceste prezentări
care duce la pagina unde pot fi găsite pps-urile respective,
este necesar să le descărcați pe calculator pentru a le viziona cu muzică și text,
deoarece pe website-ul NICEPPS sau pe telefon, muzica nu poate fi auzită.
Unul din minunatele “Sonete inchipuite…” ale lui Vasile Voiculescu
„De nu-i iubirea ce eu simt, ce-i oare ?
Iar dacă-i ea, mă-ntreb ce e iubirea ?
E-un lucru rău ? De ce-i râvnesc rănirea ?
E-un lucru bun ? Atunci de ce mă doare ?”
Exista un video în care Cohen cântă această cunoscută melodie.
Eu am dorit să ascult și să prezint o recitare a acestui poem, cu vocea și intonaţiile sale inconfundabile
Exilat in anul 8 d.Hr. de împăratul Octavian Augustus la marginea imperiului, in cetatea Tomis (Constanța de azi) de pe țărmul Pontului Euxin, Ovidiu a trebuit sa părăsească viața bună, soția si prietenii din Roma, unde cucerise gloria poetică. Dupa luni de calatorie dificila, s-a ivit, tarmul pustiu al Tomisului. lnsirati de-a lungul drumului, printre pletele de par ravasite, il priveau ochii getilor. considerati barbari de catre poet. In cei 8 ani ani de viata printre ei, Ovidiu a scris si a trimis la Roma mai multe epistole, in care a descris drumul spre Tomis, locul, intamplarile si oamenii necizelați, ciudati si razboinici, cu infatisari aspre, de acolo. SCRISORILE din EXIL
grupeaza aceste epistole in TRISTELE (cinci carti) si PONTICELE (patru carti), doua capodopere literare ale antichitatii, Din “Tristele” si “Ponticele” poeme scrise de Ovidiu in exil, putem afla multe informatii despre Dacia Pontica, Dobrogea noastra de astazi si despre stramosii nostri care traiau acolo.
Adrian Păunescu a fost o personalitate polivalentă care a atins culmile gloriei poetice în inima și neuitarea multor iubitori de poezie.
Poeziile sale de dragoste sunt emoționante prin mărturisirile lor nebănuite și neașteptate, de o intensitate lirică uimitoare și dureroasă, de multe ori.
Adrian Paunescu recită: Simplă Scrisoare de Dragoste – Departe Tu Departe Eu – Cu tine, fără tine – Eu fără tine – Mi-e imposibil fără tine – La despărţire
Cunoscutul Poem XX de Pablo Neruda face parte din volumul „Douăzeci de poeme de dragoste şi un cântec de disperare”.
Publicat în 1924, când scriitorul avea doar 19 ani, volumul „Douăzeci de poeme de iubire și un cântec de disperare” este una din cele mai cunoscute și mai citite creaţii ale lui Pablo Neruda.
Am realizat acest powerpoint în doua variante – pe prima o puteţi vedea acum, tradusă în limba română…
„Pot să scriu cele mai triste versuri în seara asta. Eu am iubit-o, şi câteodată şi ea m-a iubit.”
A doua o vedeţi și o ascultaţi recitata în limba spaniola, cu sonorităţile specifice textului original…
“Puedo escribirlos versos más tristes esta noche. Yo la quise, y a veces ella también me quiso”
Pe care dintre cele doua variante le preferaţi ?
Pentru mine, Ştefan Augustin Doinaş este un poet al trăirilor exprimate în imagini și forme armonioase, reverie contemplativă, aspiraţie spre perfecţiunea și absolutul olimpian. El creează în poeziile sale zone cu lumini magice şi penumbre crepusculare, o mitologie abisală şi fantastică, în care faptele și sentimentele se transformă în mitologii personale posibile şi în ritualuri și ceremoniale triste sau chiar tragice.
Este una dintre poeziile mele preferate, descoperite cu mulţi ani în urmă în volumul Omul cu Compasul…
Am încercat sa însufleţesc magma gândurilor și caruselul imaginilor din câteva cunoscute poezii de dragoste, și din unele versuri despre dragostea lui, trăite de Nichita….
Pentru cei care pot spune asemenea lui Nichita : “Am avut și eu o mare iubire totală, dusă nu până la capăt, ci până în pânzele albe ale capătului.”
O încercare de a deschide lacătele cuvintelor și necuvintelor dincolo de care răsar imaginile în care Nichita Stanescu exprimă în moduri unice, vechi și noi înțelesuri, și veșnice simțăminte.
Lucrând la acest pps am încercat sa însufleţesc magma gândurilor și caruselul imaginilor din câteva cunoscute poezii de dragoste, si din unele versuri despre dragostea lui, trăite de Nichita….
Pentru cei care pot spune asemenea lui Nichita : “Am avut și eu o mare iubire totală, dusă nu până la capăt, ci până în pânzele albe ale capătului.”
Să continuăm să descoperim lumea iubirilor de la capătul lumilor, trăite de Nichita Stănescu …
Un poem al lui Nichita Stănescu, poetul cu viziuni abisale despre o lume văzută și simțită doar de el…
William Shakespeare a publicat în 1609 un ciclu de 154 (CLIV) de sonete.
Sonetele 1-126 par a fi adresate unui tânăr, sonetele 127-152 Doamnei brune (Dark Lady), iar ultimele două conțin reflecții generale despre dragoste.
Cu titlul sugestiv, Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară Vasile Voiculescu a (re)trăit frământările iubirii, care ajunge de la adorare la disperare și despărțire, în ciclul de 90 sonete datate 1954- 1958, publicate postum, și numerotate cu tâlc, nu îmtâmplător, de la CLV la CCXLIV, în continuarea ciclului de 154(CLIV) sonete a lui Shakespeare…
Cu mulți ani în urmă am cumpărat, dintr-o mică librărie uitată pe o străduță prăfuită a unui orășel din Transilvania, prima ediție a acestui volum de sonete… De atunci le-am citit și recitit de zeci de ori…
Ceea ce invit să facă și iubitorii de POEZIE, privind împreună cu autorul în OGLINDA IUBIRII și în OGLINDA TIMPULUI…